Am trântit uşa de zid şi am intrat cu fesu’ pe cap în blugii mei rupţi, cu botinele răvăşite şi mersul meu de aurolac sub acoperire în “7/6″ la orele 2300, gaura asta de şerpi era locul de rendez-vous pentru ziua lui Swatch. Un birt jenipil, pe Puskin 7, intr-un conac care obişnuia să fie bordel. Mirosul de şniţel (carne cu ouă bătute) încă mai persista în pereţii recent văruiţi… ori asta, ori chiar era cazul sa-mi spăl blugii…

I-am găsit pe toţi, fiecare cu câte-o bere în faţă, la o masă care ocupa un sfert de bar: Puştiu’ si HULL dezbăteau aprins situaţia hamsterilor testaţi în laboratoarele institutului. Flo’ hărnea de zor la Mariette, încercând s-o impresioneze cu “aparatul de luat impresii” , o jucărie pe care a reuşit s-o salte din aceleaşi laboratoare cu vreo două luni înainte, cu ocazia unei misiuni după care a uitat cu desăvârşire s-o înapoieze. Mariette îşi fuma impasibilă beţigaşul de opiu “Mioriţa” şi zâmbea politicos şi absentă, pierdută în abisul din spatele ochilor ei kaleidoscopici.

Vulturul Plesuv şi Bisturiu erau absorbiţi de un joc de Go în timp ce Guliver şi Banderas se ţineau veseli de gât unul pe celălalt, cu o bere în fiecare mână, şi încercau să-şi facă curaj să agăţe vreuna din gajicile de la chefu vecin. M-am aşezat şi eu la masă.

“Hai noroc coaie, să trăieşti o mie de ani pace!” i-am zis aniversatului. Mi-a răspus binevoitor printr-un “Căcaat! Dintre toate dejecţiile universului, chiar pe tine schelet ambulant mă bucur să te revăd!” aşa că m-am aşezat pe canapeaua din piele de cangur, şi am inhalat cu sete fumul Mioritic. Totul era la locul lui: petele de pe tavan, sticlele dansatoare de bere, muzica de drogat proli, şi neuronul meu era pe punctul de-a trage obloanele pentru siesta, când sfredelitor, ca un burghiu în creieri şi o moară în stomac mi-am amintit de ea: foamea.

Nu-i orice fel de foame, de când am fost racolat de Agenţie am fost încurajat prieteneşte (cu cozi de cazma în ceafă şi cu şuturi în coaie) să renunţ, la fel ca toţi colegii mei, de proastele obiceiuri de dinainte, cum erau dormitul, mâncatul, respiratul… ştii tu, toate câcaturile astea care compun întreaga viaţă a prolilor. “Noroc că nu ne-au interzis şi fututul, că altfel chiar că mă aruncam de pe primul pod, fără tampoanele antigravitaţionale” încercam să-mi iau gândul, când a devenit clar şi pentru mine că trebuia să mănânc ceva… sau… pe cineva.

“Are cineva ceva de mâncare?” m-am anunţat politicos… nimic… toţi păreau nişte purcei ghiftuiţi. Mi-am trecut privirea peste fiecare cântărind muşchiuleţul, separând osul, măsurând organele vitale din ochi. M-am oprit asupra unui necunoscut ciudat îmbrăcat ce stătea apatic pe canapeaua opusă mie. M-am ridicat şi cu paşi siguri am scos cuţitul meu cu amortizor, pe Artur. Am ajuns la o răsuflare distanţă de el, fără ca el să se fi mişcat. Am închis ochii, i-am ţintit beregata cu o mişcare scurtă şi precisă, ca de chirurg/măcelar amator.

Un sunet ascuţit a zguduit încăperea, mâna mi s-a umplut de sânge, şi toţi s-au adunat în jurul meu, uitându-se miraţi şi vag amuzaţi la mine. “Te simţi bine, fată? Te-ai ţicnit?!” îl aud pe Swatch. Mă dezmeticesc, mă ridic în picioare, şi mă uit mai bine: în faţa mea, mă privea uimit un bou ciudat îmbrăcat, cu o mână plină de sânge, printre cioburile unei oglinzi.

“ziua mea! mut piesele cum vreau!” (Swatch)

Ce faci cand tzi se fura si ultima banana? Canti! De foame! De sete! De dor de jungla verde!

The Cat Empire - The Lost Song

“Cine fuge după doi iepuri… îi prinde trăgându-şi-o”… păh mă-sa în cur… ma străduiam eu să-mi păstrez calmul, gândindu-mă la afişele motivaţionale pe care le vedeam numai pe pereţii Vienezului. “Măh, jita asta de raton este devansat în cretinitate doar de autorii posterelor ăstora motivatoare!” probabil de aia ţine la ele ca la ochii din C.A.P. şi nu s-ar despărţi de ele nici când se cacă.

Precis are un poster cu doi labagii într-o canoe, sub care scrie mare “Teamwork” pe peretele de deasupra patului, la care se holbează înlăcrimat de fiecare dată când ejaculează trist după partida lunară de 4 minute de sex de milă pe care i-o oferă secretara Vicki, în virtutea contractului ei “oral” de angajare.

“Îmi bag poola, să vină vienezul să-şi vâneze singur nevăstuica! Eu nu mai stau în gaura asta cu căcat!” mi-am zis scuipând profesionist şi cu obidă prin cei 2 cm de geam coborât al Bunicuţei, bimmeru’ meu 518 clasic, model 1978 pe care l-am salvat prin ‘14 de la moarte sigură în ghearele unui compactor de fiare vechi, pe preţul unei sticle de Jack şi al unui Browning de 9mm Hi-Power.

Am parcat-o pe Bunica în faţa Policlinicii centrale, şi am pornit cu un pas grăbit, cu privirea-n pământ, mâinile înfipte în balon, şi gulerul ridicat până sub bolurile pălăriei spre Vizitiul, cea mai penală bombă din oraşul ăsta cenuşiu. De la intrare m-a izbit mirosul de pişoarcă amestecat cu fum de plugaru, şi damful inconfundabil de bere ieftină de cartier. Am dat un ” ‘năseara” printre dinţi şi patronul tolănit în faţa televizorului mi-a răspus plin de ospitalitate “aham..”.

La masa din colţ, cea mai apropriată de intrare mă aşteptau tovarăşii mei de la Agenţie: Mutu şi Chelu. Mutu, un flecar fără pereche, care-ar fi în stare să vorbească 24 din 7 dacă l-ai hrăni intravenos molfăia apatic o scobitoare cu care se scobea din când în când în nas iar chelu, un negru cât uşa de la casa poporului, cu plete de rastafarian îşi sorbea absent paharul lui de absint. I-am salutat şi m-am aşezat la masă. Instantaneu a apărut o sticlă de Fleffe berea cea mai “deluxe” din bombă în faţa mea, şi spiritele au început să se încingă.

După al treilea rând de bere simţeam că mă înnăbushe spiritul de patriot şi trebuia neapărat să fac ceva în direcţia asta, aşa că am plecat cu mers legănat înspre budă. În toaleta jegoasă şi fără lumină se auzeau şoarecii cum şi-o trăgeau prin pereţi. Linişte şi uşurare, mă simţeam cu 2 litri mai tânăr. “Bah băieţi, eu mă duc la vienez, gami-aş pula în peştele ăla, că în stilul ăsta n-o să mai muşte niciodată”

Am ajuns la maşină, cineva forţase portiera, sau cel puţin încercase… mare greşeală - o puţă de 16-17 ani zăcea paralizat lângă Bununa, înotând în propria lui vomă şi fecale după ce primise vreo 2-3 de secunde de 50.000 de volţi la 18 Amperi, brevetul meu în materie de sisteme antifurt. “Încă 2 secunde şi te luau ăştia pe făraş… mare bou mai eşti” am zis în sinea mea în timp ce sunam la 112.

“Alo? Salvarea? Veniţi urgent, am găsit un tânăr prăbuşit în parcare…”

Am trecut bariera de la Ţigarete pe Mulga, enduroasa mea cu 8 cilindri si 500cc, m-am oprit la un non-stop din Zimbru să-mi iau pachetul de kent lung şi pliculeţele de jacobs. Mă uit la ceas, e deja Luni dimineaţa, de un sfert de oră. În curând centralistele de la europ taxi o sa schimbe obosite placa din “europ taxi, bună seara” în “europ, bună dimineaţa”. Nu-mi pasă.

Îmi aprind o ţigară în timp ce o maşină a patrulei rulează încet pe lângă mine. “precis or să mă ia din nou la pulă” … vina mea e că am o figură suspectă, bafta lor e că s-au născut în România, ţara care nu stârpeşte prostia, ci din contra, o creşte şi-o îngrijeşte cu neţărmuită afecţiune. “Totuşi, n-au şi ei nevestele lor de futut, n-au şi ei copiii lor de certat, de ce trag la mine ca muştele la rahat” mă întrebam în sinea mea, “auzi, comparaţia asta cu muştele nu te prea ajută…” când din spatele meu se auzi o voce răguşită şi tabagică dar totuşi curios, feminină.

“auzi, n-ai cumva un foc?” Mă întorc, şi-o văd chiar pe ea: Ella, regina bucilor, mama obidiţilor, singura mângâiere a oricărui puştan virgin la 14 ani a cărui singură scăpare este o cameră jegoasă de motel, un prezervativ, şi 60 de lei, pentru 2 minute de felaţie.

“12 jumate… eu te ştiu de undeva, locuieşti pe-aproape?” i-am răspuns în timp ce îi întindeam bricheta. M-a măsurat din cap până-n picioare, cu un ochi viclean şi tencuit cu un strat zdravăn de fond de ten (probabil care masca o vânătaie) apoi mi-a răspuns la marele mişto “imposibil! tocmai m-am întors din italia după 8 ani.”.

“…tocmai te-ai întors de la un futai de 8 ore cu 3 italieni care te-au mai şi bătut, târfa naibii” îmi venea să-i zic, dar m-am mulţumit să scot un simplu “aham” şi să-mi pun casca. Am tras ultimul fum din ţigară şi m-am suit pe Mulga, am decolat cu scârţâit de cauciuc ars. Trebuia să îmi aşez gândurile. “nu fii bou! aşa n-ai să ajungi nicăieri!” îmi repetam obsesiv în gând. “până la urmă, e numai şi numai vina ta - n-ai să fii niciodată nimic mai mult decât un traficant de vin fiert şi emoţii la mâna a doua”

Am ajuns acasă. Pe frigider am remarcat prima oară un bileţel care probabil zăcea acolo de macar 6 zile. Normal că nu l-am văzut, e prima oară într-o săptămână când intru în bucătărie… “Mori în sloboz!” zicea laconic biletul semnat Gina. “a uitat să-şi lase numărul de telefon… bine-a făcut, oricum n-am obiceiul să sun curve” reflectam pe marginea notei, în timp ce-mi storceam din greu neuronii să-mi amintesc cine-i Gina… “mizda păsii” am concluzionat concesiv, şi am aruncat într-o trocuţă nişte cuburi de carne de mâţă.

pe patul meu mă aşteptau credincioase ca-ntotdeauna cele doua mâţe ale mele: muşeţel şi cocaină, lăbărţate ca doi porci pe masa de Crăciun, cu dureri atroce în cur. “Fute-v-ar soarele de porci” i-am dojenit cu drag în timp ce îi ţîpam mai încolo să-mi fac loc să-mi trântesc hoitul pentru 4 ore de somn chinuit ce mă despart de “mâine”.

“Noapte bună, iubire - tu să nu faci ca mine…”

Doamne, e o melodie geniala, foarte minora din toate punctele de vedere alea bune.
Cat Stevens - Father and Son

Dedicatie speciala pentru mine :D ce porc sunt hehe

Aretha Franklin - A Natural Woman

Why don’t we give love, give love, give love… even if just for an evening

Vaya Con Dios - Evening Of Love