We are all one. Multumesc Frumoaso pentru ca m-ai oferit 1 Giant Leap:

Din seria “Muzica de să-ţi baţi copiii” vă prezint cu drag o mare voce, cu un suflet pe măsura: tadadadada Aretha FRANKLIN !!

Din seria “Grijă mare cu mutantul acesta!” stimaţi cititori, stimate cititoare minore, am deosebita plăcere şi onoare de a vă oferi un nou şi ţâţomental dobireview la un film de ne uitat: X-Men Origins: Wolverine (Workprint) traducerea cea mai fidela a cuvântului “workprint” fiind

SCURSÚRĂ, scursuri, s.f. 1. Apă sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde îşi face drum o apă curgătoare; făgaş. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -ură.
Sursa: DEX ‘98
s. v. albie, blenoragie, curs, diaree, dizenterie, făgaş, gonoree, leucoree, matcă, prelingere, scurgere, vad, vărsare.
Sursa: Sinonime

Traducerea este cum nu se poate mai potrivită din două motive mari şi late: unu la mână, varianta gratis X-Men Origins: Wolverine online free streaming este neterminată şi furată din studiourile FOX cu vreo lună înainte de data anunţată pentru premieră, şi doi la picior este o mare labă (cel puţin 47 jumate la bocanc)

Pentru că e neterminată avem ocazia unică în cariera unui amator de SF-uri să vedem “bucătăria” de efecte speciale a marilor producători de filme, şi anume decoruri şi obiecte care par desenate în paint, ştăngi, cabluri şi alte nebuneli care ajută cascadorii şi o mulţime de momente de animaţie digitală nefinisată, sau notiţe care apar direct pe peliculă gen “Angela, mută fa copacu ăsta mai la stânga, că stă ca viţălu-n poartă acilea” cu săgetuţă spre betu copac.

Din fericire nu sunt un mare fan al metodei B de “critică constructivă” şi nici n-am timpu’ sau răbdarea să nenorocesc toată munca unei echipe întregi de oameni pe motiv că nu e gata încă, deşi motive s-ar găsi gârlă. Deci am să mă leg doar de ce m-a durut pe mine mai tare şi ce nu ţine de loc de FX: scenariu’ şi actoria.

“Văăăleeeu, Văleu, Văleleeeeu !” Este într-un cuvânt reacţia mea la acest film. Despre ce e vorba? Păi sunt ăştia doi fraţi mutanţi LOGAN şi Victor (reclamă mascată la DACIA, clar). Până aici totul bun şi frumos. Începe chiar promiţător – amândoi uniţi, amândoi cumva nemuritori, adică imuni la cuţite, gloanţe, bombe, foc, la căzături din’astea mizilicuri gen de pe bloc, sau din avion fără paraşută, şi fireşte nu îmbătrânesc niciodată.

Luptă ei în toate războaiele posibile timp de 150 de ani, de la răzbelu civil până spre ăla din Vietnam fac măcel, prăpăd, costiţă afumată şi mititei din inamic, până sunt arestaţi şi aduşi în faţa curţii marţiale pentru că şi-au omorât un superior pe motiv că “We seem to have a problem with authoritaay”

Ei, de aici începe căcarea Troiei: 20 de soldaţi trag în ei cum trage Tom cu tigaia în Jerry, şi pe ei îi gâdilă. Apoi apare individu’ de la guvern care le zice: “băi băieţi, dacă nu vă convine nemuritori în arest, vă scot eu la muncă patriotică pe câmp” şi ăştia fireşte că acceptă (pentru că în două zile de arest şi-au corectat problema cu autoritatea) mdah…

Şi povestea nu se leagă, adică multe dintre acţiuni sunt complet nemotivate. La un moment dat fratele mai mare o omoară pe soţia mezinului, şi ăla micu vrea să şi-o răzbune scurtându-l de-un cap pă bou’ mare. Dar stai să vezi că până la urmă aia n-a murit, şi ăla de fapt nu vrea să-l omoare, dar se răzgândeşte, şi îi omoară pe alţii că aşa i se scoală lui.

Tot ce poate vedea un om cu un neuron mort de somn la 6 dimineaţa din filmul ăla este efecte speciale, multe dintre care neterminate, o grămadă de păpuşi masculine de actori care stau mai bine cu brandu’ decât cu lecturarea logică a textului… şi zeci de clişee penibile şi obositoare de regie, e.g. ploaie, noapte, pădure, copilul înlăcrimat după ce şi-a ucis tatăl urlă la cer din deznădejte. Camera este cerul, cerul se suie tot mai sus (şi căcatul ăsta de truc se repetă de vreo 4 ori în film de-ţi vine să zici “bine băi, da’ m-am prins, pula mea, mai schimbaţ’o şi voi, dă-o dreq bă Daniele).

Am avut momente în care nu ştiam dacă să râd sau să plâng, atât de proastă era actoria în general şi ideea filmului şi realizarea în particular. Tipic americană, explicată ca pentru o naţie de cârtiţe obeze retardate. “Vezi fiule, noi suntem buni, nu răi, înţelegi, noi facem bine, nu ca ei, care sunt de căcat” sau “Am devenit o bestie, voi m-aţi făcut aşa, aşa că nu mai ţin seama de reguli, am să mă comport ca o bestie, mrrr! şi am să fiu răăău, că aşa m-aţi făcut voi, fără cod de onoare, fără remuşcări mrrr! uite ce rău sunt”…. dar astea sunt riscurile meseriei când iei culturişti să facă munca de actor, şi scriitori de benzi desenate să facă film artistic de ficţiune.

Per total îi acord acestui film un scuipat ş’un sfert din totalul maxim de o pungă jumate de vomă – FOARTE INDICAT PENTRU ANOREXICI, cât despre restu, ce să vă zic…

A se viziona cu lămâie*

*numai pentru masochişti

Melodia de duminica asta apare fireste sambata, si este cea mai melodie pornogeniala din lume.

SO… Start wearing purple wearing purple ! Start wearing purple for me now! All your sanity and wits they will all vanish, I promise, it’s just a matter of time ! >:))

M-am trezit gâfâind, acoperit de sudori reci. Sudorii au plecat după micul dejun. (mda. da’ ia mai sugeţi voi pule! dar să revenim). Mă uit la ceas, e ora 7:00 şi sună ca o bucătăreasă obeză care anunţă castraveţi proaspeţi la prânz în penitenciarul de femei.

“-Castraveţi!?” se trezeşte vorbind năuc Nelu’ , ultimul meu neu’ron.. !Nu, nu, era doar un vis, culcă-te la loc mamă”. Iar m-am visat în Agenţie. Visul ăsta se repetă de trei luni încoace, de la incidentul cu spaghetele Dănuţ: mă trezesc în sala mare de conferinţe a Agenţiei în mijlocul unei întrevederi ratate. La pupitru un lăbar are cuvântul. Eu îmi dau silinţa să nu sforăi prea tare în timp ce’l “ascult”. Brusc se face ziuă – ia foc toată sala! Pereţii, uşile, scaunele, birourile, ferestrele, parchetul – totul arde în flăcări ca curu’ Annei Lesko, iar eu mă uit ca jiţălu’ cum plonjez printre uşile de incendiu şi fug mâncând pământul, şi mă salvez numai pe mine. Restu’… restu’ ard toţi ca şobolanii, dar pe mine mă doare la doi metri cubi în faţa pulii. Extaziat şi mut de panică răsuflu uşurat, trag un vânt şi dau să îmi aprind Mioriţa Norocoasă când…. fix pula! mă trezesc. Mereu înainte să trag primul fum.

Mă spăl atent pe ochi în baie. Cicatricile din misiunile anterioare îmi conturează frumos figura de bâtlan de baltă. Mă bărbieresc. Lama aparatului Cilette se lasă purtată de ridurile mici în tranşeele de cicatrici din colţul stâng al gurii.

Sunt deja 48 de ore de când n-am mai fumat. Încep să intru în sevraj. Mă opresc din activităţile mele zilnice şi mă caut îndelung în buzunare. Scotocesc câte 5 minute absorbit fiecare buzunar după care îmi dau seama că nu vreau să le mai găsesc, e doar un obicei prost de care mi-am promis să mă las. “Nu te mai vreau! Îmi faci doar rău!!” i-am urlat ultimei Mioriţe înainte s-o rup şi s-o arunc de pe pasarela peste calea ferată.

Mă uit înapoi înspre o zi scăldată în sudori, cu miros acru de păpădie şi puf de fată mare. Îmi amintesc ca un ecou răspunsul lui Hans la urarea mea de dulce:
- Sugi ţâţă de maimuţă, lucky sană-văbici.
- Sau nu.

zboara, zboara, zboara… rochia de vara