Pentru voi, cu mult drag povestea originii iubirii. Va tzucala-i!

A fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti un ciobănaş. El trăia singur şi fericit pe un vârf de munte. Avea grijă de oile lui, de câinii lui, şi de tot ce-i era lui apropiat şi drag. De două ori pe an cobora în sat ca să schimbe lâna, brânza şi tot ce-i prisosea pe alte lucruri, dar nu stătea niciodată mai mult de o zi şi două jumătăţi, căci locul lui era la stână.

Într-o zi ciobănaşul, sătul de atâta fericire a început să alerge spre sat strigând cât îl ţineau puterile: “Săriiţi !!! Lupuuuul !!!” şi oamenii din întreg satul s-au adunat cu furci si topoare, şi au pornit înspre stână dorind să răpună lupul. Odată ajunşi acolo nu au găsit nici urmă de lup, şi l-au luat pe ciobănaş la rost: “Ciobănaşule, tu de ce-ai strigat “Lupul!” ? aici nu-i nici urmă de lup“

Atunci ciobănaşul le-a zis: “..îmi pare rău, era doar o glumă… vroiam doar să vă văd pe fiecare, să vă simt aproape, să ştiu că sunt unul de-al vostru, că aveţi nevoie de mine, că ştiţi că exist şi eu, vroiam să vă scot din zona voastră de confort, să vă smulg din rutină, să vă fac să vă bată inimile mai tare, să vă văd roşii în obraz, să vă văd animaţi de un ţel comun, să vă arăt cât de fragilă, de scurtă şi nepreţuită e viaţa ce voi toţi credeţi că vi se cuvine, vroiam să simt că trăiesc şi eu cu voi”

Şi oamenii i-au răspuns: “Ceea ce-ai făcut tu este de neiertat. Nouă ne plac vieţile noastre, fiecare dintre noi ar prefera să fie acum acasă văzându-şi de treaba lui, noi trăim laolaltă şi ne înţelegem ca fraţii, noi nu avem nevoie de tine să ne aminteşti de valorile noastre, să ne deranjezi degeaba să strigi lupul când nu e nici un lup!”

“Dar cum adică degeaba!? E o zi splendidă! Aţi ars atâtea calorii alergând 2 kilometri pe munte! Avem mure, corcoduşe şi apă rece de izvor! Avem pâine şi sare, umbră deasă de nuc, fluieraş, o damigeană cu vin şi…”

“Da, dar nu ai nici un lup“ şi au plecat cu toţii nervoşi la casele lor.

..şi aşa s-a apucat ciobănaşul de crescut lupi