Prolog (preludiu)>> Azi, 27 Marţişor, în crucea nopţii m’a plesnit pe mine cheful să vă povestesc una din întâmplarile de mi’or schimbat viaţa -încurajat fiind de concursul lui Vis urât– întâmplare ce se cheamă Ameninţarea Răţoiului(şi este o trilogie, evident va urma Răţoiu’ Contraatacă ş.a.m.d. …dar să nu anticipăm)

Era`n iarna lu’ 2006, prin Decembrie, cand am ajuns internat la Spitalul Parhon, sectia 2 chirurgie, pentru o boala foooaaarte masculina: ginecomastie (aveam un chist mamar)… da, femeile fac tot timpu chisturi din’alea, dar la ele nu’i problema – la noi in schimb, trebuie taiat jos imediat, ca dracu te ia altfel!

Rigorile spitalului cer ca de precautie pacientu’ sa stea internat o noapte inainte si una dupa operatie, cel putin, si cu toata repulsia mea pentru spitale, n-am putut sa fentez regula asta. Era prima mea experienta de gen, si aveam bafta sa am o pila buna tare fix in spital acolo, eram pila doamnei doctor X, in consecintza toate asistentele, femeile de servici, ce mai, toti de p`acolo erau doar un zambet.

Faza de cacat e ca traim in romania, si conditiile sunt cum le stim: saloane de 8 paturi, unde totul e la comun: apa aia de robinet imbacsita cu miros de clor, budele jegoase infundate, aerul plin de basini de la bosorogii care’si dadeau duhu pe langa tine, mancarea aia fara sare si fara gust, fara forma si care-i doar buna de plimbat apatic prin farfurie, in timp ce te uiti la televizoru’ NEI fixat mereu pe stiri…

Pentru toti care-au stat macar o noapte intr-un spital nu e nici o noutate –aerul de’acolo e bolnav, nu iti vine sa faci nimic decat sa zaci. Intr-un spitaltimpul nu trece, ci trage sa moara, si fiecare secunda se taraaaaaaiee, de zici ca ai fumat cea mai tare iarba, si te ia cu filme horror, mai ales cand incepi sa te sufoci noaptea de la damfurile vecinilor de salon, si de la zgomotele scarboase produse de toate dejectziile lor.

Am vazut cateva treburi de am ramas prost in spitalu’ ala… cum ar fi o asistenta care pregatea un moshneag alcoolic de vreo 60 de ani pentru o operatie la colon… da… “va rog sa va intoarceti pe burta, chilotii jos, fundul puuutin mai sus, si mai cracanat o tzara” apoi a scos tacticos briciu’ si pensula, si i’a ras omului tot gaozu’ in timp ce ceilalti din salon desfaceau integrame, sau isi mancau imperturbabil portocalele.

Prima zi de chin s-a sfarsit cu o veste foarte proasta: trebuia sa mi se faca o clisma… Eu auzisem de efectele benefice ale clismei si asistenta zambitoare mi’a zis “Las’ c’o sa ma rogi sa’tzi mai fac una dupa aia”… dar eram complet terifiat de perspectiva unui furtun cu apa caldutza violandu’ma pe la spate. Asa ca mi’am luat inima in dintz si tot talentu meu de salesman si am “negociat” (a se citi “implorat in genunchi, cu lacrimi de croco”)inviolabilitatea rectului meu, si`am reusit s`o induplec (cu riscul sa ma cac pe mine la propriu in timpul operatiei). Uffff….

A doua zi la prima ora am fost luat pe sus de baietzii in verde, dus ca pepenele la piatza, intr-o roaba pana pe masa de macelar, dezbracat ca Jesus pe cruce, cu bratele intinse, si sfarcu’ la vedere, uns cu iod si pus la fiert, adica la asteptat ilustrul chirurg care sa ma despice. A venit si nenea doctoru dupa ceva timp, s’a uitat atent la mine, cam cu acelasi interes in priviri cu care examineaza o vaca un baleg, apoi m`a bagat la perfuzie, m`o pus sa numar, si cred ca m`o fraierit la faza asta, fiindca nu tin minte sa fi ajuns la 4, cand mi`am luat somn.

M’am trezit dupa vreo doua ore in post-operator, inca sub influenta anestezicului, cu toata camera care se invartea cu mine, si cu o asistenta batrana care radea de mine (ca doar se stie ca drogatzii sunt tare hazoshi) si m’o intrebat cum ma cheama, daca tin minte ceva, eu pooola… vorbea aia la peretzi. Apoi am fost carat inapoi in salon.

De aici incepe de fapt povestea 😀

M’am trezit dupa cateva ore, tehui de cap, cu un furtun cu rol de “drenaj” care-mi iesea din tzatza, si ajungea la o siringa, in care se scurgea sange si cu o perfuzie in mana stanga, care picura o solutzie nutritiva, care trebuia sa-mi scoata anestezicu din mine, si sa-mi taie si chefu de mancare.

Prima miscare pe care’am facut-o cand mi`am mai venit putin in fire a fost sa ma aplec dupa Mishu (mobilu’ meu) sa-l pun sa-mi cante, fiindca nu mai suportam zgomotele din salon, apoi am picat rupt de la anestezie.

M`am trezit vreo trei ore mai tarziu, in timp ce asistenta schimba perfuzia aia de’un litru, si cand toti prietenii mei intrau in salon sa se convinga ca n`am murit inca. Am dat sa ma ridic in cur, de bucurie ca vad niste fetze dragi, si mi`a venit sa vomit instant, din cauza anestezicului, o asistenta mi`a dat o farfurie, in care am scuipat ceva lichid gastric, si am primit ordine clare sa stau intins.

Am expus sfarcu martir, am strans mainile prietenilor, am primit urarile, si apoi am fost lasat iarasi singur… atat de singur cat poti fi intr-un salon de 8 babalaci. Si a inceput incet dar sigur sa ma chinuie o nevoie… picatura chinezeasca , aia care se scurgea din a doua perfuzie care acum era pe sfarsite, fix la mine in vezica… pic … pic … pic…

– “Tanti asistenta!”

– “Ce-i, pui?”

-”Stiti, tre’ sa merg la baie… ce fac cu cuieru’ asta de perfuzii, il iau cu mine?”

-”Nu, nu, tu stai acolo linistit”

-”Stiti, eu chiar trebuie sa merg acuma, problema mea nu suporta amanare”

-”Gata, gata, acuma se rezova”

Si pleaca intr-o camera vecina, si se intoarce cu o barbarie de instrument pe nume ratzoi (cam ca asta din poza, numai ca de plastic) in care si’or bagat pula la propriu sute sau mii de pacienti inaintea mea, mi’l strecoara cu un zambet complice sub asternut.

“Ha, curaj, da’ti drumu’ “

Am ramas perplex, am refuzat tratamentul de rushine, m`am eschivat, am incercat sa negociez, am implorat`o sa`mi dea drumu’ la baie… dar femeia era de piatra in hotararea ei, si la fel era si vezica mea care simteam ca mai e putin si bubuie.

Asa ca m`am intors, rusinat tot, cu curu la lume, in pat, mi`am tras cearshafu’ pe cap, l`am pus pe junior pe pozitie, si am asteptatIndependence Day… dar surpriza: ala micu’ coopera FIX O POOOLA. Am incercat, m`am strofocat, m`am incordat, m`am aplecat… nu vroia si pace! Era de parca mai degraba as fi explodat decat sa ma pish in pat.

Ma intorc rosu tot de jena la asistenta: “Stiti.. tanti… eu… nu pot asa”

– “Ei…se mai intampla, unii barbati nu pot face in pat, e normal”

– “Deci merg la baie?” 😀

– “Hai ridica-te” … ma ridic clatinat … “Acuma da-i drumu!”

– “Unde!?”

– “Aici! Cum unde? La marginea patului!“

Era la pranz, in timpul orelor de vizita, intr-un salon de 8 bashinoshi,
care se transformase brusc intr`un musuroi de furnici

Toata lumea avea o treaba in salonu ala, asistentele roiau de colo-colo, nepotzicile veneau cu portocale la bunicu’ alcolist, care tocmai a fost operat la ochiu’ maro, doctoritzele verificau fishe, femeile de servici dadeau cu T-ul, numai eu stateam in picioare, cu ochii impaienjeniti in pamant, cu o siringa de sange care-mi iesea din sfarcu’ drept, o perfuzie care`mi intra in mana stanga, mana cu care’mi tzineam cearceafu’ in jurul taliei, in timp cecu mana dreapta tzineam companie unui vechi prieten.

Si atunci, ca printr`un fir de par, chinuit si batut de soarta, cam cum ai mulge o vaca frigida, virgina si constipata, cu chiu, cu vai … am izbandit!

(pentru cei care nu stiu cum se mulge vaca)

Adevarata morala a poveshtii a venit ceva mai tarziu in aceeasi zi, cand dupa ce au trecut orele de vizita, s`a inchis la circ, au obosit femeile de servici’ de frecat T-ul, si am scapat si io de sub privirea vigilenta a asistentei, m`am dus glontz la buda.

Si in buda aceea de spital, jegoasa, si infundata, in fatza unui pishoar, in mirosul ala de clor amestecat cu urina, am simtit deslusit cum se despica cerurile, ma cuprinde o stare de extaz si palma geniului imi da una prieteneste peste buci:

Good work son, good work.

…Si de atunci ratzoiul a ramas pentru mine artefactul care`mi aduce aminte sa ma bucur de lucrurile mici din viata, pe care prea des le uitam, si care te fac atat de fericit uneori.