Bi-bip! Bi-bip! Bi-bip!… Aaaaaaaaarrh !! E deja 8 ? Mă uit la lanternă, e chiar 8… devreeeeme! Azi începem instrucţia abia la 11… îi timp! Închid alarma şi mă întorc leneş pe partea cealaltă. “Numai un minuţel… să mă întind, să mă bucur că m-am trezit aşa devreme” întorc perna, şi gust din plin partea ei răcoroasă în timp ce încercam să reconstruiesc în gând ultimul vis…

“Ei, căcat, hai că şi-aşa la visele bune e închis după ora 8, mai bine mă trezesc eu.” Mă dau jos de pe rogojină, mă duc orb de somn la baie şi mă întâmpină o lumină veselă şi binefăcătoare care intra din plin prin geamul pătrat. Mă spăl pe ochi, fac un duş fierbinte şi leneş, îmi golesc tacticos sinusurile şi inspir cu sete aerul de dimineaţă în timp ce-mi usuc părul… “Bună dimineaţa! S-a trezit şi raţa!…Ce surpriză! Nu pute nik… S-o fi constipat Puturel”

Ies din baie, mă duc să-l caut. La mine pe pled nu era. Pe hol nici atât. În camera de oaspeţi nu, în sufragerie nici… Dom’le începeam să mă îngrijorez de-acuma.. de două luni de când l-am salvat de la hinghieri, Puturel, motanul meu drag – zis Whiskey, zis Gabriel-Garcia Marquez, zis Porcu’, zis Sconcsoflex (degeaba oricum, că nu răspunde nici măcar la peace-peace) avea o rutină matinală pe care o respecta cu sfinţenie: în fiecare dimineaţă se trezea cu vreo 5 minute înaintea mea, dinadins – sunt convins, numai ca să-şi lase jumătate din greutatea lui (deloc mică, dealtfel) sub forme de cârnaţi maronii, lungi şi dolofani, ce emanau o mireasmă de Chanel 5 în toată buda. De ce să se fi răzgândit taman azi?!

Ultima mea speranţă: bucătăria. Trântesc uşa de zid, şi-l văd cocoţat pe geam, cu picioarele pe pervazul de-afara, privind fără nici un stres în jos de la etajul 18. Mă sprijin cu cotul de tocul uşii şi îmi aprind o ţigară Mioriţa. “Hehe… Hai Puturel! Pu-Tu-Rel ! Os-tro-pel de Pu-Tu-Rel!” încep eu să-i fac galerie. Mă ignoră complet şi se aşterne pe calorifel torcând leneş. “Coacăzele cozii tale de căcărează” încep eu să-l alint în timp ce îmi torn cafeaua.

Liniştit, odihnit, cu cafeaua leneşă-n bot mă întind de-mi pocnesc toate oasele. Îmi pun niste cereale şi lapte cald în troacă, şi bag fălci. Dupa un mic dejun normal şi gustos mă spăl pe dinţi, mă îmbrac la costum, îmi lustruiesc papucii, şi calm, că doar mai am o oră jumate până începe ziua de munci, mă îndrept zâmbind spre uşă.

Bi-bip! Bi-bip! Bi-bip!… Aaaaaaaaarrh !! E deja 8 ? Mă uit la lanternă, e 11 jumate, şi şeful mă sună, călare pe un car imaginar de luptă tras de toţi dracii. Dau să mă ridic şi mă împiedic de pijamale. Mă târăsc pân’ la budă şi pic în cur: Uimit, cu privirea albă îmi revăd în scene scurte toată viaţa străfulgerând prin faţa ochilor mei… mirosul… ăsta… cojeşte tencuiala… depigmentează… irişii.

Bună dimineaţa! S-a trezit şi mâţa!