“5 euroni pentru clasic, 10 pentru oral, iar pentru 20 de euroni poţi să faci ce vrei… ” M-am gândit o secundă la oferta ei. Sub ştrampii mov de plasă întrevedeam coapsele ei zdravene de iapă tânără neînşeuată. M-am uitat în privirea de gheaţă a fetei şi i-am răspus: “Mulţumesc, momentan nu mă interesează nici un abonament Vodafone. O zi bună!” şi-am ieşit din sediul lor macabru.   Era frig, şi deşi ziua-n amiaza mare – era aproape întuneric. Nişte nori groşi îmi citeau în cărţi furtuna şi un viscol biciuitor, tocmai începea să bată.

“Geniul pur, domnule, geniul pur! Precis numai aşa-i angajează pe boii ăştia!” am gândit eu cu voce tare în timp ce îmi aprindeam o Mioriţă Norocoasă, omagiul românesc şi infinit mai bun şi de succes adus istoricelor Lucky Strike, ţigări care-au dispărut prin 2012 după colapsul financiar al Statelor.

Gustul dulce-acrişor al Mioriţei îmi mângâia lasciv căile respiratorii, şi-mi împrospăta respiraţia, cu aroma lor de lăcrămioare şi iasomie. “Ar trebui să fumez mai des, sunt aşa de bune ţigările ăstea.. scrie şi pe pachet:dir.cons.1202 / 2021 “Fumatul îmbunătăţeşte mult sănătatea” şi pe partea cealaltă arată un tânăr atlet, etalându-şi muşchii cu mesajul “Fiecare ţigară = douăzeci de flotări”

O băbuţă la vreo 75 de ani, pe role trece grăbită pe lângă mine. Când mă vede încetineşte, face un cerc şi se întoarce la mine zâmbind: “Aşa da! Avem nevoie de mai mulţi tineri ca dumneata! Eu le tot spun nepoţeilor mei să se apuce de fumat, dar ei “Robin ! Robin !” fii bun, dă-mi şi mie o ţigare.“Sigur mamaie, şi zi aşa… singurică, singurică?” . “Depinde cine întreabă de mine” mi-a răspuns clipind des. “Moartea” zic eu.

Arunc chiştocul pe jos, îl strivesc tacticos cu talpa şi mă pornesc cu pas uşor spre farté, birtul în care îşi târăsc zilnic băieţii de la agenţie cadavrele, după muncă.

Ajung în faţa uşii uriaşe de fer-beton şi dau să apuc inelul să bat codul secret, când deodată mi se înmoaie genunchii şi mă înnăbuşe plânsul. Pe uşa bombei, noul patron, un mare idiot întrecut în prostia lui doar de pasiunea sa bolnăvicioasă pentru istorie, pusese o poză cu localul dinaintea războiului. O cascadă de amintiri mi-a năvălit în suflet, toate tâmpeniile pe care le făcusem acu’ douăzeci şi.. de ani… toţi prietenii din pruncie… toate nopţile în care adormeam orb de beat cu capul pe mesele ălea de lemn, doar ca să mă trezească Jim, barmanul de dimineaţă cu cafeluţa proaspătă, să-mi dea două dosuri de palmă, să mă pizduie şi să mă trimită la şcoală.

Nu puteam intra aşa, aveam nevoie de o gură de aer. Scot holodictafonul şi încerc să-mi iau aerul cel mai grăbit şi serios din lume:

Băieţi, nu mai pot veni… Cocaină e grav bolnav, îl duc la raze