“Cine fuge după doi iepuri… îi prinde trăgându-şi-o”… păh mă-sa în cur… ma străduiam eu să-mi păstrez calmul, gândindu-mă la afişele motivaţionale pe care le vedeam numai pe pereţii Vienezului. “Măh, jita asta de raton este devansat în cretinitate doar de autorii posterelor ăstora motivatoare!” probabil de aia ţine la ele ca la ochii din C.A.P. şi nu s-ar despărţi de ele nici când se cacă.

Precis are un poster cu doi labagii într-o canoe, sub care scrie mare “Teamwork” pe peretele de deasupra patului, la care se holbează înlăcrimat de fiecare dată când ejaculează trist după partida lunară de 4 minute de sex de milă pe care i-o oferă secretara Vicki, în virtutea contractului ei “oral” de angajare.

“Îmi bag poola, să vină vienezul să-şi vâneze singur nevăstuica! Eu nu mai stau în gaura asta cu căcat!” mi-am zis scuipând profesionist şi cu obidă prin cei 2 cm de geam coborât al Bunicuţei, bimmeru’ meu 518 clasic, model 1978 pe care l-am salvat prin ‘14 de la moarte sigură în ghearele unui compactor de fiare vechi, pe preţul unei sticle de Jack şi al unui Browning de 9mm Hi-Power.

Am parcat-o pe Bunica în faţa Policlinicii centrale, şi am pornit cu un pas grăbit, cu privirea-n pământ, mâinile înfipte în balon, şi gulerul ridicat până sub bolurile pălăriei spre Vizitiul, cea mai penală bombă din oraşul ăsta cenuşiu. De la intrare m-a izbit mirosul de pişoarcă amestecat cu fum de plugaru, şi damful inconfundabil de bere ieftină de cartier. Am dat un ” ‘năseara” printre dinţi şi patronul tolănit în faţa televizorului mi-a răspus plin de ospitalitate “aham..”.

La masa din colţ, cea mai apropriată de intrare mă aşteptau tovarăşii mei de la Agenţie: Mutu şi Chelu. Mutu, un flecar fără pereche, care-ar fi în stare să vorbească 24 din 7 dacă l-ai hrăni intravenos molfăia apatic o scobitoare cu care se scobea din când în când în nas iar chelu, un negru cât uşa de la casa poporului, cu plete de rastafarian îşi sorbea absent paharul lui de absint. I-am salutat şi m-am aşezat la masă. Instantaneu a apărut o sticlă de Fleffe berea cea mai “deluxe” din bombă în faţa mea, şi spiritele au început să se încingă.

După al treilea rând de bere simţeam că mă înnăbushe spiritul de patriot şi trebuia neapărat să fac ceva în direcţia asta, aşa că am plecat cu mers legănat înspre budă. În toaleta jegoasă şi fără lumină se auzeau şoarecii cum şi-o trăgeau prin pereţi. Linişte şi uşurare, mă simţeam cu 2 litri mai tânăr. “Bah băieţi, eu mă duc la vienez, gami-aş pula în peştele ăla, că în stilul ăsta n-o să mai muşte niciodată”

Am ajuns la maşină, cineva forţase portiera, sau cel puţin încercase… mare greşeală – o puţă de 16-17 ani zăcea paralizat lângă Bununa, înotând în propria lui vomă şi fecale după ce primise vreo 2-3 secunde de 50.000 de volţi la 18 Amperi, brevetul meu în materie de sisteme antifurt. “Încă 2 secunde şi te luau ăştia pe făraş… mare bou mai eşti” am zis în sinea mea în timp ce sunam la 112.

“Alo? Salvarea? Veniţi urgent, am găsit un tânăr prăbuşit în parcare…”